Miruna Nagy
Ca si copil simteam si iubeam Frumusetea, si modul in care Sufletul meu vibra atunci cand o percepeam. La 8 ani am inceput sa cant la harpa si sa scriu povesti, urmarind aceasta Frumusete prin cuvintele si sunetele mele.
Harpa a devenit pasiunea mea si m-a dus intr-o calatorie in trei tari – Romania, Germania si Franta. In numerosi ani de studiu cu profesori renumiti, am acumulat experienta, am particpat la concursuri si am cantat pe scenele lumii. Ceea ce parea sa devina o carierea artistica, nu s-a intamplat: desi atinsesem un nivel inalt ca si harpista, mi-am dat seama cat de mult eram conditionata de vointa si ambitie, si de faptul ca aveam credinta ca “Nu sunt indeajuns”. Dupa o intreaga lupta interioara am ales sa renunt la muzica si sa reincep sa scriu.
La Berlin am studiat scenaristica, iar perceptia mea s-a schimbat treptat, eu reincepand sa vad magia vietii si multele povesti pe care le are de oferit. Pas cu pas, prin predatul harpei, muzica s-a reintors in viata mea, am inceput sa impletesc cuvantul cu sunetul in lucrul cu copiii, si sa cant din nou.
In 2009 am intrat impreuna cu Radu in Roata Medicinei din Romania. Indrumati de Chris Waters, am invatat cum sa aducem echilibrul in viata noastra, si cum sa ne armonizam si consolidam relatia. Practicile simple si poetice ale acestei Medicini, pe pamant, la foc, mi-au permis sa ma reconectez cu Natura, sa invat sa ascult – si sa realizez ca viata este Abundenta, iar noi traim intr-o Gradina magica. Mi-am recapatat increderea si am gasit un sens mai inalt – acela de a fi in serviciu.
Din 2015 predau Roata Medicinei, am fost in calatorii initiatice in Peru, unde i-am intalnit pe samanii Q´ero, care au devenit mentorii si prietenii nostri, cu care lucram de atunci, organizand si predand impreuna cursul de Munay ki si alte workshop-uri in tara.
Intre 2015 si 2018 am studiat Terapia prin Sunet cu Uschi Laar la “Institutul Harpei si al Artei Vindecarii prin Muzica” din München. Aici mi s-a deschis o dimensiune noua: am descoperit forta sunetului de a primeni, de a extinde campul energetic, inaltand vibratia si deschizand canale de comunicare cu alte lumi. Perceptia mea s-a extins, sunetul completand lucrul samanic. Am devenit terapeut prin sunet, combinand in lucrul meu practicile samanice cu sunetele sacre ale vocii, harpei, tobei si mantrele.
Pe langa lucrul pedagogic si artistic cu copiii, predau metoda ICU – Inspiring Children Universally, prin care copiii invata sa scrie, sa deseneze si sa se joace cu ochii acoperiti, activand Lumina interioara si dobandind incredere, focus, si sentimentul de conectare cu Sinele inalt.
Este bucuria si onoarea mea in a-i inspira pe oameni sa gaseasca Frumusetea din ei insisi, eliberandu-se de ceea ce le sta in cale, si creandu-si viata pe care o viseaza, in comunitate.
Am sustinut numeroase spectacole pentru copii si adulti, bazate pe povesti scrise de mine, ca „Fantoma Harpei Albastre”, „Journey into Infinity”, sau pe vechi povestiri din cultura Sufi ca „Perspectivele Pasarilor” si „Povestirile celor 7 Printese – Printesa Turandocht” de Nizami.
In 2023 am sustinut “Roata Medicinei” pentru copii in Romania, lansand un proiect de dezvoltare spirituala si artistica pentru copii.
Impreuna cu Radu am creat audiobook-ul “Povestea lui Arthur, fulgul cel curios” , bazat pe cartea scrisa de Radu pe muzica originala compusa de noi, care va aparea anul acesta la Editura For You.