Ceremonii

CEREMONIILE  

Nu exista cuvinte care sa poata descrie cu adevarat Sacrul, la fel cum nu sunt cuvinte pentru “Eternitate” sau “Atemporalitate”. Si totusi, sunt momente in viata in care traim un sentiment unic de conectare si fericire, atunci cand totul se opreste. Este ca si cand o poarta ni s-ar fi deschis si am fi pasit intr-o dimensiune in afara timpului, in Spatiul animat de energia creatoare a Sufletului…

Toata viata cautam aceste momente de Gratie. Le putem accesa facand ceea ce iubim – muzica, poezie, dans, stiinta, iar unii dintre noi le gasesc prin practici spirituale. Ceea ce ne invata toate traditiile spirituale din lume sunt ritualurile, moduri simple si concrete de a aduce Sacrul in Aici si Acum. In samanism devenim “tehnicieni ai Sacrului”, creand schimbari tangibile in viata de zi cu zi.

Prin muzica, forta si profunzimea ceremoniilor sunt amplificate, limpezindu-ne perceptia, facand spatiu in interiorul nostru si conducandu-ne in Inima. Sunetele sacre ale mantrelor incantate, ale tobei, harpei si violoncelului, care vin cateodata din moment, improvizate, ne aliniaza la vibratia Sufletului si ne reseteaza la toate nivelurile, permitandu-ne sa fim in contact cu Creatorul si sa simtim ca suntem una cu El si intreaga Creatie.

Ceremoniile pot fi folosite pentru celebrarea Tranzitiilor vietii – intrarea in adolescenta, casatoria, nasterea unui copil, mutarea in alt loc, schimbarea jobului, si moartea.

CEREMONII:

  • DESPACHOCeremonie traditionala a samanilor andini de multumire si aducere a echilibrului cu Fortele Naturii, Despacho  este o ofranda asemanatoare cu o mandala, construit pe pamant sau pe o bucata de hartie. Compus din 3 straturi, reprezinta o harta si o oglinda a cosmogoniei andine, acestea corespunzand celor 3 Lumi – Lumea de Jos (subconstientul), Lumea de Mijloc (constientul) si Lumea de Sus (supraconstientul). Aliniand aceste niveluri, energiile spirituale pot circula liber, aducand vindecare, armonie si abundenta. Despacho este creat din elemente naturale si poate fi “incredintat” intru transformare Pamantului sau Focului in ceremonie.Despacho se face pentru sanatate, echilibru, realizari in profesie, relatii armonioase, casatorie, nasterea unui copil, construirea unui edificiu, casa noua, mutare in alt loc.

 

  • CEREMONIA FOCULUI – Ceremonie pentru alchimizarea proceselor de transformare interioara. Este tinuta de Luna Noua si Luna Plina, la incheierea unui proces de vindecare, atunci cand este necesar sa dam drumul unui aspect interior, aducandu-l Focului. In functie de intentia, starea noastra interioara si comunitatea cu care impartasim ceremonia, Focul ne daruieste de fiecare data un “feedback” diferit. Creandu-ne o relatie cu El in cadrul practicii noastre, Focul devine maestrul nostru, invatandu-ne sa fim conectati cu El si intreaga Viata.

  • CEREMONIILE DE SOLSTITIUSunt acordate cu ritmurile Naturii si pulsul Vietii. Exprimandu-ne recunostinta, ne aducem in echilibru cu fortele Naturii si plantam seminte pentru viitor, care sa aduca roade – abundenta, sanatate, succes, realizarea proiectelor, relatii armonioase, iubire.

 

  • CEREMONIILE CU SAMANISM SI MUZICASunt tinute in cadrul cursurilor si evenimentelor spirituale, fiind create de fiecare data spontan, inspirate din Conectarea cu Sufletul.
  • JOURNEY INTO INFINTY: Aceasta este o calatorie de explorare a ceea ce urmeaza dupa Moarte, a lumilor si taramurilor care ne asteapta, a dimensiunilor din afara timpului si spatiului, si a  misterului Vietii. „Ce se intampla dupa ce murim? Continuam sa existam? Si daca da, ce experiente avem?…“ Aceste intrebari ni le punem cu totii la un moment dat in viata.„Journey into Infinity“ raspunde la acestea prin muzica, prin sunetele care vin din Spatiul Sufletului, din atemporalitate, cu o poveste, cu o harta a Calatoriei: sunt 8 piese intretesute cu efecte sonore si sunete din Natura, care dezvaluie fiecare cate un taram, o experienta, un prag ce este trecut:Plecarea – Tunelul – Raul Amintirilor – Oglinda – Renasterea – Lumea Strabunilor – Perdeaua asupra Infinitatii – La inceputurile TimpurilorAceasta lucrare este dedicata tatalui meu Mugurel, care a parasit dimensiunea fizica acum nu mult timp. I-a placut intotdeauna sa impartaseasca lucrurile bune si frumoase cu ceilalti, si, de pe taramul nou unde a ajuns, m-a ghidat, permitandu-mi sa-l acompaniez in noua sa calatorie. „Journey into Infinity“  este tema unui concert de harpa si violoncel, contemplativ-experimental de o ora, cu meditatie ghidata, efecte sonore si, eventual, proiectie video. Dorinta noastra este ca, prin „Journey into Infinity“, sa cream un spatiu linistit, magic, de introspectie si experienta traita, de conectare cu Sufletul si Esenta divina din noi.

    The Tunnel: https://www.youtube.com/watch?v=tSp2EsHJ1Qo 
    The Mirror: https://www.youtube.com/watch?v=IfYekYobJzQ